Category Archives: Timp liber

Timp liber

60 de grade

image

Bineinteles, inexact.

Anunțuri

Green Lantern

Vazut in 3D. Personal am cam inceput sa ma satur de acest tip de vizionare. In primul rand ca cele multe filme sunt exagerat rulate in 3D (foarte putine efecte) si in al doilea rand din cauza ochelarilor imaginea este mai intunecata si nu imi place asta. Green Lantern are ceva efecte 3D, dar cel putin episoadele de „zbor” prin spatiu puteau fi exploatate mai mult in acest sens. Povestea probabil este un sequel sau adaptare a unei benzi desenate. Din punctul acesta de vedere pe mine nu prea m-a cucerit fiind mult prea simpla. Filmul a incercat sa aiba si ceva momente umoristice, dar nu m-au cucerit. In schimb, spre surprinderea mea, s-a ras destul de mult in sala la filmul asta si s-a ras pe bune, ceea ce ma pune pe ganduri: ori nu mai stiu eu de glume ori filmul a avut un umor prea usurel, potrivit plebei. Pe IMDb are 6.2 si parca merita nota. Nici prea prost, nici bunicel.

Parca nu v-as recomanda sa mergeti sa il vedeti.

Inca 5 zile si ma car in Grecia

… altceva? … nimic 🙂

Pasajul? Cat e pasajul?

Am asteptat cu to(n)ții mulți ani până să se voteze, mulți ani până să se aprobe, mulți ani până să se facă licitația, mulți ani până să se expropieze terenurile pe care va trece pasajul și câțiva ani pâna să se facă. Paradoxal, execuția propriu-zisă nu a durat atât de mult în comparație cu restul etapelor birocratice ale acestui proces. Cică ar și costa dublu, dar ce mai contează acum? Teoretic mai sunt câteva zile si se va putea circula pe pasaj. Asta dupa ce de câteva luni se poate circula pe sub pasaj si zona este cat de cat deblocată. Practic, Oprescu a tot băgat termenele de la el si ne-am tot uitat naivi în gura lui, încât nu ma avânt să spun ca în weekend mă văd pe pasaj. Și nici nu sunt un mare fan al acestui pasaj în condițiile în care pentru ca eu să folosesc acest pasaj trebuie să trec prin intersecția cu Iulia Maniu. Deci ce avem noi aici? O intersecție in care vom avea mare parte din traficul de pe și spre Pasajul Basarab plus traficul dinspre și spre cartierul Militari și una din cele 2 autostrazi ale Romaniei. Frumos nu? 😦

Reduceri au fost, scumpiri sunt inca

Proaspat intors din concediu vineri seara am mai tras de ce era in frigider pana sambata, cand am plecat la „cumparaturi de-ale gurii”. In timpul zilei am vazut la televizor ca in aceea zi (15 ianuarie) incepeau si soldurile prin magazine. Asa ca am zis ca rezolv 2 chestii dintr-un foc. Aiurea!
Dupa ce am scapat ca prin minune sa nu busesc masina in drumul spre AFI (pe aceasta cale tin sa aduc „omagiile” mele decedatilor conducatorului auto ce mi s-a bagat in fata fara sa se asigure), am stat vreo 3 semafoare si m-am plimbat prin parcare vreo 5 minute pana l-am prins pe unul ce tocmai pleca, foarte aproape de intrarea in magazin. Sincer sa fiu, gasirea unui loc de parcare asa de repede in acele conditii, atat de aproape si faptul ca am scapat mai devreme dintr-un accident, desi frane nu mai aveam, scoate in evidenta ceea ce stim deja si anume ca sunt un norocos. Am hotarat sa nu mai fortam norocul si ne-am limitat doar la cumparaturi si nu la si shopping. Disperarea romanului ii facuse pe unii sa parcheze pe trotuare in rampa. Fara virgula intre ele. A doua seara am zis sa trecem putin in drum spre casa. Acelasi scenariu cu aglomeratia. Singura interactiune cu un alt conducator auto a fost o intrebare adresata de un sofer din DB, unde este „mallul din Cotroceni?”, desi acesta se afla dupa intersectie. I l-am aratat cu degetul :). Deci, oficial toata tara era in mall sau in drum spre mall.
Fata de ditamai introducerea, subiectul propriu zis nu il voi dezvolta foarte mult: NU SUNT REDUCERI! IN GEAMURI SUNT PUSE AFISE CU PANA LA 70% REDUCERI, LA RAFT TOATE CIURUCURILE SUNT REDUSE SPRE EXEMPLU DE LA 360 LA 230!  TOT CA EXEMPLU LA OFFICE NISTE PANTOFI PE CARE I-AM CUMPARAT ACUM 2 ANI CU VREO 200 DE RON ERAU ACUM PESTE 400 – REDUSE! REDUCERI MAI SERIOASE AM GASIT LA TOMMY! C&A ERA APROAPE GOL, SEMN CA ROMANUL ESTE PREA FITOS SA CUMPERE DE LA O MARCA ACCESIBILA, CAND CELELALTE AU REDUCERI! NU AM VAZUT FOARTE MULTI OAMENI CU PUNGI IESIND DIN MAGAZINE, AM VAZUT IN SCHIMB TIGANCI CU FUSTE INFLORATE! FARA NICI O LEGATURA PUMA ARE UN MAGAZIN EXTREM DE COLORAT!
Mi-am cumparat un cantar de baie de la Domo. Si baterii. ZA END.

Un macel de traditie – ca derby nu ii pot zice

Rapid Bucuresti – Petrolul Ploiesti 5-0.

Recunosc ca mi-a fost putin teama de acest meci. Gazarii au fost mereu o nuca greu de spart. Desi din toate intalnirile pe care le tin eu minte Rapid pornea mereu ca favorita, de multe ori s-a intamplat ca ei sa ne incurce, episodul in care au castigat Cupa Romaniei la Bucuresti impotriva unui stadion National plin de rapidisti si a unui arbitru ce ne-a cam favorizat cel putin la faza golului nostru va ramane mereu un landmark in acest sens.
Dar ieri a fost complet diferit. Am vazut un Rapid fara mila de adversar, un Rapid concentrat. Un Rapid ce seamana cu Rapidul din „povesti”, mai putin partea lui boema, neprofesionista. Poate parea exagerat ca ma bucur asa de mult de jocul unei echipe de Liga I din Romania dintr-un fotbal dominat de jijei, borcei, mitici si alti spurcati. Si mai exagerat daca meciul a fost impotriva unei echipe de divizia B. Poate parea …  dar nu este!
Am ajuns la stadion putin dupa inceputul meciului. Primul gol l-am prins la masina, cand imi puneam un tricou pe mine. Al doilea l-am prins cu 10 secunde inainte sa urc scarile ce dau in stadion. Al treilea l-am prins pana sa imi gasesc locul la meci. Total? Maxim 200 de secunde! Eu nu am mai prins asa ceva la Rapid! De obicei „radem, glumim” ne luam putin de cei ce au stadionul langa cimitirul Ghencea si doar „sarbatorirea” unui gol dureaza un minut. Acum am sarbatorit primul gol cu al doilea gol si al doilea gol cu al treilea gol!
La al treilea gol Rapid a luat piciorul de pe acceleratie si a permis Petrolului sa mai respire. A fost bine ca astia nu au venit sa ne rupa jucatorii sau sa faca antifotbal.
Atmosfera in tribune a fost ca intotdeauna la inaltime. Ziarele de azi dau cam 7.000 de spectatori la meci. Asta intr-un stadion ce pe cel putin o treime este inchis publicului si care oricum la capacitate maxima nu ar trece de 19.000. Cum ar fi pe un National Arena (sau cum o urma sa se numeasca noul stadion) cu 50.000 de rapidisti in spate? In Champions League? Vise taica, vise … Macar sa luam Cupa Romaniei!

PS: Urmarind statistica, observ ca victoria de aseara este cea mai categorica victorie dintr-un meci de Cupa impotriva Petrolului, precedentul record fiind de 5-1 in 1941. An in care Rapidul se numea tot Rapid, Petrolul se numea Juventus Ploiesti si altii nu se numea in nici un fel 🙂 .
PS2: In ideea de a pune o imagine la acest articol nu am gasit de la acest meci decat imaginea bucuriei „Imparatului apararii din Giulesti”, Marcos Antonio:

Rapid Petrolul 5-0

AMR – o luna

De fapt în acte chiar mai puţin. Până atunci îmi permit o glumiţă la adresa celor căsătoriţi:

Q: What are the three biggest tragedies in a man’s life?
A: Life sucks, job sucks, and the wife doesn’t!

M-a lovit şi pe mine febra „vampirismului”

De ceva vreme urmăresc True Blood. Adică sunt la zi. 🙂  Nu aş putea spune de ce, nu aş avea motive să îl recomand cuiva, dar m-a prins! Că şi Prison Breakul (ăla care se stricare rău la final). În curând se încheie şi seria a 3-a. Povestea avea un potenţial mai mare la început, dar sunt puţine serialele care îşi pot păstra prospeţimea de la început pe parcursul mai multor serii. Ăştia reuşesc. Într-un mod penibil, dar cred că toată lumea ia că pe o comedie ce se întâmplă acolo. I know I do. La început mai era cum era … doar oameni şi vampiri, între timp au apărut tot felul de creaturi sau personaje, încât cu greu mai găseşti o fiinţă umană normală prin locurile alea.
Aseară am făcut greşeală să urmăresc ultimul film din seria Twilight, Eclipse. Pot să spun că am privit acest film cu o oarecare fascinaţie faţă de tembelismul acţiunii şi al dialogului şi cu părere de rău faţă de actualii adolescenţi. Şcoală generală şi liceu. Gen :). Deşi nu am fost fan al tuturor „clasicelor” acelei perioade şi în cazul unora abia cu timpul abia le-am putut „digera”, parcă filmele din „vremea noastră” aveau o poveste mai bună, nişte replici mai memorabile şi nişte actori mai buni, dar la fel de tineri. Dacă ăsta este un film de reper al „generaţiei tinere actuale” … atunci nu e de mirare de ce majoritatea ajung fie malaci retarzi, fie nişte curve virgine.
Tot ce am spus mai sus nu este o generalizare. Sunt sigur că există încă adolescenţi pe gustul generaţiei mele mai bătrâne :).

Dacă tot am început cu „promisiunile” …

şi se pare că ar trebui să fac tagul „promisiune” cel mai mare :), recitînd posturile de la începutul anului mi-am amintit că mi-am propus să mă las de fumat. Am impresia că anul ăsta nici măcar nu am încercat. Aşa că m-am apucat de citit „În sfârşit, nefumător. Metoda uşoară a lui Allen Carr”. Deşi mi-am cumpărat la sfârşitul săptămânii trecute cartea, o citesc online pentru că pe acasă nu prea apuc şi la volan nu este tocmai indicat. Acum îmi pare rău că m-am calicit şi nu am luat audiobookul. Am ajuns la pagină 33 şi încă nu m-a bulversat cu nimic informaţia prezentată. De fapt, termin articolul ăsta mai repede ca să merg la o ţigară.
Dau update la situaţie mai încolo şi în posturile viitoare dacă mă hotărăsc să mă las. Până acum autorul îmi zice să fumez în continuare până citesc toată cartea.
Ironic autorul a murit de cancer la plămâni.
PS: Şi să ştiţi că de când cu „promisiunea” îmi este foarte greu să nu vorbesc de papagalii ăia doi din TAGCLOUD

Un tag cloud de care îmi este ruşine

… este tag cloud-ul blogului meu, am scris mult (relativ la restul postărilor) despre cel care ne conduce şi despre lingăul lui internaut „numero uno”. Încerc să schimb acest lucru, nu îmi place cum dă pe prima pagină. Nici nu vreau să renunţ la această secţiune. Nici nu vreau să schimb un tag cu mai multe astfel încât să se dilueze, nici nu vreau să renunţ la articole. Mai am doar ideea să scriu mult mai multe articole despre altceva astfel încât să echilibreze situaţia tagurilor. Dar va dura ceva. Ironia este similitudinea cu viaţă „reală”.
Mulţi au votat personajul respectiv şi acum regretă. Eu am scris multe despre el (din cealaltă tabără) şi acum nu ştiu cum să scap de el de pe blog.
Primul pas pe care îl fac este să nu mai pun tagurile respective acestui articol. Ii pun tagul „promisiune”. Si promisiunea este sa nu mai scriu despre ei. Nici de restul tagurilor nu sunt în totalitate mândru. Ciudate subiecte mi-am ales şi eu …