Arhive blog

Semeni vânt, culegi furtună

NU pot fi de acord cu aşa ceva, pentru că legea în România nu îmi permite să fiu de acord cu aşa ceva. Deci conform legii din România nu sunt de acord cu aşa ceva. Cine a putut citi printre rânduri este invitat să citească în continuare, restul „mukles” şi la revedere.
În ultima vreme apar din ce în ce mai multe ştiri cu diverse probleme ale acestei comunităţi din afară graniţelor României. Probabil că acei ţigani nu erau de origine romană, dar cred că deja orice european asociază etnia lor cu ţara noastră. Sper doar ca în acest caz să nu descopere că şi aia erau de naţionalitate română!
2 aspecte sunt de menţionat vis-a-vis de cazul de mai sus:
1) Tratarea cazului dintr-o perspectivă incorectă, atunci când se pune accentul exclusiv pe ura faţă de ţigani. Nu a fost un caz „clasic” de ură faţă de ţigani. Nu ştim dacă cel care i-a omorât avea vreo ură patologică la adresă ţiganilor. Ce se ştie în presă internaţională şi nu prea se zice la noi este că respectivul locuia deasupra familiei de ţigani, care „ciori” bineînţeles că nu făceau decât probleme în respectiva zonă. Adăugând la asta o poliţie incompetentă şi faptul că omul era un fost cadru al armatei, rezultă şase croncănituri mai puţin pe faţa pământului. (Din nou mă văd nevoit de limbajul meu care a cam luat-o razna să spun că NU sunt de acord cu aşa ceva).
2) Comentariile la articol sunt cel puţin „savuroase”:
– „doar în România ura faţă de ţigani nu ia amploare şi continuă să ascultăm manele şi să ne uităm la telenovele cu ţigani”,
– „nu trebuia să se omoare – mai avea de lucru!”,
– „nu vine şi pe la noi, prin ferentari, centrul istoric al timişoarei, unde au făcut ravagii aceste ciume…”,
– „bine le-a făcut la ”cioroi”. Asta fac tot timpul ţiganii: fură, trafic de carne vie, droguri, ucid pt bani. şi pe deasupra mai iau şi ajutor social în românia. o rasă spurcată că asta nu am mai văzut.”

De lungul timpului o avem pe Madonna care vine sa îşi dea cu părerea despre cum tratăm noi ţiganii, deşi îmi cam vine să pun pariu că nu a întâlnit un „romanes” în viaţă ei şi că gipsy înseamnă pentru ea doar o modă. Occidentul are tupeul să ne urecheze pentru faptul că nu integrăm ţiganii în societate, dar ei le desfinteaza taberele la Roma şi Paris, îi trimit înapoi pachet par-avion şi ne spun să avem din nou grijă de ei. Păi nu am înţeles! Nu sunt cetăţeni europeni? Sau când e vorba de binele vostru suntem cu toţii europeni şi când daţi de răul nostru ne spuneţi să ne luăm înapoi ţiganii? Din fericire ei găsesc destul de repede drumul înapoi din România, altfel …
Oricum concluzia din titlu rămâne valabilă pentru orice parte implicată: fie te comporţi ca un ţigan şi atunci ai face bine să ai grijă pe viitor, fie te documentezi mai bine asupra situaţiei (România va poate oferi know-how în acest domeniu) şi nu mai comentezi că o Uniune Europeană proastă ce eşti!

Reclame

Imobiliare a la Romanica

In 3 zile consecutive am auzit / vazut  la TV, Radio sau pe net de cazuri de tepe majore in imobiliare, de case sau apartamente platite la stadiul pe proiect, care fie din cauza crizei, fie premeditat, nu prea se vor mai construi pana la capat. Banii sunt cam pierduti si se ajunge la cazul in care unii oameni vor plati o viata pentru o casa ce nu o vor avea. Nasol.

Pe de alta parte se vorbeste de o revenire a sectorului imobiliar si de o crestere a preturilor bazata mai ales pe programul Prima Casa 2 dar si pe preconizata iesire din criza.

Pe cat punem pariu ca nu am inteles nimic din criza asta si ii vom imbuimba din nou pe lenesii din imobiliare?